sâmbătă, 27 octombrie 2012

Introducere


... iată-mă aşa, ca o poveste…

- Ah, povestea mea dragă, vino lângă braţul meu stâng şi cruţă-mi neîndemânarea nestatornică… Ce zici, punem cerul sus sau jos?
- Hmm, nu ştiu ce să spun… Dar dacă l-am pune în faţă? Şi să fie albastru, ştii că e culoarea mea preferată.
- Bine; iar în colţuri nişte norişori pufoşi, pentru când te oboseşte mersul pe jos.
- Sună bine… Atunci, pământul vine în spate. Întoarce-te…
- Mai degrabă aş pune aici un ocean în care pluteşte un rechin…
- … cu burta în sus…
- Ha, ha… Foarrrrte hazliu, n-am ce zice. Unde eram? Ah, da... Un rechin cu gura deschisă uite-aşa: chaaaaaaaa!!
- Vai, ce m-ai speriat... Vezi că ai un scafandru printre dinţi...
- Aa, da?! Ştai şă-l şcot... E mai bine acum?
- Da, acum parcă ne putem înţelege. Deci nu! EU vreau pământul în spate şi oceanul sus, să simt că îmi cade în cap. Putem păstra rechinul dar... FĂRĂ scafandru!
- Stai să notez pe piatra asta... le-gea a XI-a a re-la-tivi-tăţii: “Re-chinii nu mă-nâncă sca-fan-dri”… Punct.
- Păi ai pus trei.(?!)
- Aia e vorbirea. Scrisul e până aici. Vezi?
- Da, oK.
- Mai bine fără chei.
- Ba mai bine cu chei. Că altfel se plimbă toată lumea pe aici fără invitaţie.
- Atunci ne trebui şi o poartă, nu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu